Eu nu am decât o poezie
Și prin ea te-mbrățișez amar,
Și prin fiecare vers te mângâi nesfârșit.
Așa că te-aș ruga să nu te temi cumva,
Nu voi pune punct prea curând !
Cuvintele mele vor continua să te sărute pe creștet
Și să te țină de mână când mergi singură pe stradă.
Eu nu am decât o poezie și prin ea…
Te strâng la piept când îmi îngâni numele pe ascuns
Și prin ea îți spun că mi-e atât de frig acum, când încă nu știu ce-aș putea să știu din ce nu știu,
Încât pe degete mi te desenez cu sânge și mi te scriu pe trup.
Cuvintele mele nu au culoare și nici pași, sunt numai gânduri și păreri de rău sau doar gânduri de bine.
Eu nu am decât o poezie blândă și firavă,
Versul meu nu zgârie auzul, doar îți desenează zâmbete pe obraji
Și se ascunde în mine însumi rușinoasă și te adoră în văzul nimănui.
Nu-ți fie frică decât de clipele alea în care o să simți că nu mai ești de ajuns doar una,
Când o să te vinzi fericire la kilogram sau la bucată pe la colțuri,
Să dai din tine însăți tuturor, dar să-mi păstrezi și mie un colț de gură.
Totuși, eu nu am decât o poezie și o rugăminte,
Hai să îi facem pui care să crească mari și să ajungă pentru toți
Și să ne punem fericirea la slăbit fiindcă a ajuns obeză de atâta mâncat săruturi.