agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-11-30 | |
Tot ce va spun
Am străbătut întinderea de piatră goală, pustiul străjuit de stînci acoperite cu gheață și-am întrupat cuvîntul ca să înțelegeți tot ce vă spun, și, mai ales, ce nu vă spun. Oare, cine sînt? Sînt, oare, pana de pasăre rătăcită-n agonia zborului? sau izvorul secat din lacrima toamnei? Sînt amurgul înnourat de-aceele ploi îndelungate? sau doar o ancoră legată de cer și aruncată-n oceane?! Dar, oare, ce ferecă cu mii de lacăte porțile dinspre tine? Îmi vei spune vreodată? Spune-mi, de unde încep și de unde vin gîndurile? – aceste amintiri dintr-un trecut-netrecut. Și unde s-a pierdut tărîmul pe care, pînă și noaptea, florile sînt luminoase? Și, spune-mi, unde este cumpăna de sus a izvoarelor? locul în care pînă și sufletele uscate pot înflori măcar o dată? Rememorare Se-așterne ceasul înserării, iar rememorarea pătrunde tiptil în mine, și în timp; aducerea-aminte se grăbește, ca nu cumva să uit ceva. Și vine, vine precum fulgerul clipa –, clipa cînd trebuie să dau socoteală: cînd, fără remușcare, memoria îmi propune, acum: Jocul chibzuinței! Copii blestemați Florile – acești copii ai soarelui, blestemați să nu-și vadă părintele nicicînd, dar care viețuiesc alături de mușchiul mustind de apă, fără putință de-mpotrivire –, sînt darul divin din care curge firul de apă care naște oceanul. Numai un univers de iubire Numai un univers de iubire cer Timpului și Þie! apoi toamna poate veni, pentru că nu-mi va mai fi teamă de nici o frunză căzută. Numai un univers de iubire, te rog, Doamne, îngăduie sufletului meu să-l ardă, pentru ca nu vreau ca aici, aurindu-se, drumul meu să sfîrșească fără putință de-nălțare. Dumnezeu tace! Către Tine, Doamne, privirile au rămas pironite! Așteaptă să le arăți unde-ai ascuns taina pămîntului și a vieții de aici? Auzul se-ncordează s-audă ceva! ............................... Dar Dumnezeu tace! și morții mei... tac alături de El. Copyright: Viorela Codreanu Tiron
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate