Vom trăi această zi ca și când ar fi ultima
torceau rând pe rând degetele
înțepenite gheare
retractile.
Și securea a căzut,
scurtcircuitând treimea neadunată.
“Și de te smintește mâna ta, tai-o că mai bine îți este...”

Hai mama că ești frumoasă și așa
De unde atâta frumusețe?
că doar v-am dat-o
parte, fiecăruia
la naștere.
Și mi-au rămas doar ridurile
“Și de te smintește ochiul tău, scoate-l, că mai bine îți este”

Și ochii mei plângeau culori
tenori ai asfințitului
plin de sânge.
Doamne, ce culoare are viața?
“Și de vei vedea n-or să-ți ajungă lacrimile”
dar fie ție după durerea ta
căci nu toți cei ce văd înțeleg.
Ce vezi?
“zăresc oamenii; îi văd ca pe niște copaci umblând.”
Dar nu știu care-i frumusețea
unde să mă uit după ea?
Cât ai fost orb o aveai în fața ochilor
Și nu credeai.
Astăzi vezi dar n-o vezi.

Și Dunărea curgea lacrimi de vals
spălând frumusețea.