Moș Crăciun venea voios,
chiar dacă mergea pe jos,
stăteau renii în garaj,
era criză și deranj.

N-avea multe în rucsac
și nămeți nu se mai fac:
mergea Moșul ușurel
de ziceai că-i tinerel!

Avea lista-n GPS,
de la Cora luase-un fes,
de la Carrefour jucării
iubitoare de copii.

Un copil mai ageamiu
îl întreabă grijuliu:
- Moșule, să mă închin?
- Eu oricum la tine vin…

- Mi-era teamă că nu vrei
să vii la copii atei.
Că dacă mă rog puțin,
cică daruri nu primim.

- Cin’ te-a păcălit, măi tată?
- La religie, o fată!
- Dragul Moșului, să-i spui
să-și mai pună pofta-n cui.

Pe toți Moșul îi iubește,
la icoane nu privește,
sufletul să-l ai curat,
luminos și dezghețat…


Note:

1. Profesoara de religie le-a spus copiilor la școală că Moș Nicolae o să se supere pe ei dacă îi spun „Moș”. El este un Sfânt. Dacă se supără, s-ar putea să nu le mai aducă jucării. Cea mai sigură metodă de a primi ceva de „Sfântul Nicolae” ar fi să cumpere o iconiță cu sfântul și să o atârne deasupra patului. Și, oricum, să nu-i mai zică „Moș” Este Moș Crăciun la rând, sunt foarte curios de acrobația teologică care urmează.

2. Trebuia să găsesc o poezie despre Moș Crăciun, relativ nouă (nu tot cele de anul trecut), pentru recitat la școală. M-am uitat prin diferite culegeri aprobate de Min. Educației, pe internet – pe site-uri dedicate. Oroare! Se pare că nu mai scriu poezii pentru copii decât ratații cu normă din sistemul de stat! Nici de atelierul Agoniei nu ar fi bune… :)) Deci am pus mâna și am scris o poezie decentă, pe care fiul meu să o poată recita la serbarea de Crăciun.

3. Tot ce v-am relatat este strict autentic. Știu că mulți mă consideră exagerat, poate chiar nebun, în ceea ce privește oroarea mea față de instituționalizarea religiei. Eu cred că nebunii sunt cei care așteaptă să se întâmple ireparabilul, înainte de a reacționa. Drept pentru care am să fac în continuare ce știu eu mai bine: să enervez pe toată lumea :)