O stăpână a cărnii și a sângelui
Dăruiește-mi și mie din preaplinul tău
Să mușc din sânul ce dospește-n lapte și durere
Căci aș roși dar porțelan fiind, eu nu.

Visam și eu iubirea care se vrea pură
Dar nu știu cum să-mi descojească rana.

Mai bine taci decât să-ncepi să te minți singur.

Pot fi același om,
Simulând realitatea?

Încerc să te-nțeleg, sunt semne că îți semăn
Văzând ceea ce fac, descopăr ce vreau cu adevărat.

Aveam sentimente, luam decizii
Dar realizam cât de mult mi-am ignorat sentimentele.

Raționamentul bate sentimentul

Dacă nu te pot face să te schimbi, atunci nu pot face nimic.

Ea m-a lăsat să fiu ceea ce trebuia să fiu.

Eram agățat de viață, pește remora de burta-ți de rechin
Și-ntunecimea rece-a morți solitare e un chin.

De ce urăști într-atât pământul încât fugi tot mai sus?
Mă zbor acolo unde nu mai e nimic de spus.

M-ai creat pentru că simțeai nevoia de a fi urât de cineva.
Te-am creat ca să-mi justific furia cumva.

Ești sâmburele neatins al propriului sine.
Mă simt bine plictisindu-te, te vreau cu mine.

Eu nu am suflet și asta mă împiedică să mi-l devorez
Din lut și culoare, prin ardere, eu creez.