Timpul nu mai are răbdare cu mine,
mă ceartă,mă pedepsește,
tăindu-mi porția de fericire!
Îmi apasă umerii goi
în fiecare zi,
cu nori și ploi!
Și lasă răni adânci
pe trupul istovit
de -atâta suferință!
Nu vrea să-mi vadă
mâinile împreunate
care cer iertare,
capul plecat a căință,
vorbele de iubire ,
de viață,de dorință,
în fața lui nu mai au valoare!