Alb e dorul ce se zbate
În amarul meu suspin
Trist și singur el se-agită
Cautând un palid chin.

Stând închis în cordu-mi dulce,
Refugiat adânc în sânge,
Stă ascuns acum nebunul
Așteptând momentul său.

Când prin minte-mi treci frumoaso,
Tunete-l trezesc greoi
Și cu fulgerele alb-amare
Îi lovești privirea neagră.

Agitate, îmi inundă
Trupul gol, dezhidratat
Aruncând o ploaie-nchisă
Care-mi udă rana grea.

Văd cum sânge-acum se scurge,
Din a sufletului corp,
Simt cum inima îmi plânge
Neagră, tristă și uitată.