în ziua aceea vroiam să spun totul deodată.
ca-n stilul smuls, dintr-una, de jos până sus.
dintr-o concentrare și-o smucitură,
sus, direct în punctul de echilibru.

s-a întâmplat însă, ce era de întâmplat:
un zero absolut a venit peste mine,
mi-a pus mâna-n gât,
ținându-mă la distanță.
un pic sadic, mi-a strâns jugulara
și, pe nerăsuflate, mi-a zis:
în vid se-ntâmplă ecuații. nimicul e de-acum mai plin
și-n vălmășelile cu lume se țin vârtejuri de senin.

ca-n operația de amigdale, am zis să-mi aduc aminte de ceva frumos. în urmă cu opt ani și șapte zile, cam la ora asta, o cățelușă frumoasă și blândă s-a oprit pe scara mea. despre asta eram pregătit să povestesc, numai că peste, a venit seara când luna s-a oprit în cais. teiul a așteptat-o la ora următoare. simțind întârzierea exagerată și-a adus aminte că undeva, o broască gușată și infatuată, într-o seară cu lună, a făcut-o cotoroanța, fată. se zice că fata aceea, talentată-n orăcăit și vrăjitorie s-a încurcat într-o scamatorie. așa se face că teiul se scutură de coroană și înflori lângă caisul meu cu lună. cine trece acum pe scara mea dă de lună, se uită la tei și zice: asta-i vrăjitorie.



se-nclin
icoane
pe perete.
aștept să văd
cum de se-nclin
și-n așteptarea fără soartă
închin tăceri cu vechiul vin.

de tac
ori cânt
și seara vine,
de fug cu ziua ce-a trecut,
rămâne un lătrat de câine
din cântul corbului de lut.

cu buricul degetelor de orb descifrez : viața este frumoasă prin ceea ce este
și mult mai frumoasă, mai adevărată și mai plină prin ceea ce ascunde.
sunt răni ce tac și-s răni cu sânge și-i sânge greu în rana ta
și-i un colind cu întâmplarea din seara strânsă sub o stea.


Constanța, 17 decembrie, 2008
(Miercurea intrării în comemorări)