morții mei colindă noaptea cu sufletul în brațe
plimbă în scaune cu rotile o iarnă cu
prea multe secunde fracturate...

încăpățînată simulez pe ziduri
piesă de teatru fără nume
legate cu sîrmă clișeele… par o viață rezonabilă
fericirea mea scrisă în praf

într-o zi, cînd am să uit că te iubesc, voi fi mai cuminte, promit