în noaptea de catifea neagră
doar urmele perfuziiilor mai gem a prezență
cineva șterge rând pe rând circumvoluțiuni
dezbrăcate de mofturi
ascunse de dioptrii imprevizibile

din retina dreptă o femeie privește un plămân alb
și trage cu dinții riduri și cearcăne spre un aparat de fotografiat color

vizitatorii aruncă o privire cât un semn de întrebare
cu încetinitorul își scapă gândurile cu zgomot pe pardoseală
se împiedică neputincioase de tăcere
vin pleacă lasă urmele pașilor din oraș
pete de oameni pe albul imaculat
viața în benzi desenate merge mai departe

o mamă urlă mut iubirea de dimineață și durerea de înserare
până când sunetul se confundă din ce în ce mai mult
cu glasul unei mașinării de monitorizat viața

într-o miercuri dimineața
o sută două bătăi de palme pe minut
oxigen până la saturație
douăzeci și cinci de respirații sacadate
deși tensiunea devine constantă
ușile se deschid

un copil ține de mână o bătrână amnezică
cu inima cât un cub de gheață
ochi decupați dintr-o poza cu prima tinerețe
în mână degetele îi numără anii
bucăți albe deșirate din creierul mic în sufletul de mamă

în dimineața de nins
două umbre fug de zăpadă
lăsând în urma lor tălpi albe încrustate în asfalt

oare noaptea ce vine va avea culoare?