am atâtea de făcut
și n-am făcut nimik

nimik din cele lumești pentru tine
n-am făcut casă iubirii
am lăsat-o între noi să se ghemuiască
printre urme nimicite

n-am făcut statui care să se atingă
atunci când două pietre se unesc în aer
le-am lăsat în trecutele ape să-și vorbească
în răstimpul acesta să se îmbrățișeze cu păstrăvii-brațe

n-am apucat să fac nimik pentru tine
din cele lumești venite să se adape
din trupurile noastre întinse ca niște bălți stătute după ploaie

stăm spate-n spate uitându-ne
gândurile ni se despletesc
spiralele ni se dezleagă de pe trunchiuri
se desprinde ușor o corabie

și atunci
nimikul meu se ridică și se pierde
nimikul tău privește înconjurul lumii într-un urlet de lupoaică

printr-această ultimă lume
în care mai pot fi măngăiere cu degete
mă tem că n-am s-apuc să-ți mai spun
„Te iubesc!”


simplu
din nimik
în cămașă de piatră albă




Căciulata
12 august 1993