Sufeream de alergia singurătății. Luna...
(Dar mereu năvălesc venerabile inerții
și gândurile mi le-apucă de gât, lăsându-mi
pe emoții curate, aproape neîncepute,
urme groase de labe literare.)
Aș fi vrut să mărturisesc sincer :
Sufeream... În fine, mai lipsea cineva
ca să fim doi. Mai ales seara,
când luna, plutind printre nori...
(O, mâzgă livrescă, blestemata încremenire
a vorbelor, tocite, îndobitocite în sensuri !...)
...atât de singur, uneori, de parcă
toți oamenii se îndreptau spre mine
făcându-mă să mă simt că s-ar putea,
din cea mai simplă bucurie biologică,
să lăcrimez, ca la vederea unor frunze, dimineața.

Acest sentiment simplu, uman,
aș fi vrut să-l mărturisesc cinstit,
în cuvinte puține, acest sentiment
de toamnă, de Toamnă. De toamnă ?...