din turnul de scoici,
ceasul cântă-n poveste.
la tine jumătatea mică,
la mine cealaltă.

înfășurată-n gluga serii, cu umbra mea fugindă-n scară,
aduci o clipă din strigare și schimbi un “iar?” în iar și-n iară

te țin în mine, la fereastra spre plaja care n-are scoici.
te urc pe tronul de cămilă și te'ngrijesc cu mii de doici
apoi mă strâng într-o tăcere să te'nvelesc cu ea iubind
și din cuvinte cresc în muguri, cu albe urme înroșind

acum, că s-a pornit povestea spre locul tainic de'nceput,
strâng planul sul și-l pun în zidul zidit de anna pentru mut

apele mării se sparg de dig
m-am îmbrăcat cu vântul
și-am apucat să strig
salut Bătrâne!
îți mai aduci aminte
când începeam și
când terminam ziua Poetului?

în desiș de nepătrunderi
și-n curburi de nicăieri,
bat târziul cu săgeata
și mă-ntorc de azi în ieri

vina mea, zicea zapisul, e că n-am știut să cer
o mirungere albastră și o casă de mister

și acum
urma
din frângeri,
din fragilități și piatră
să zidesc, întru iertare,
știma-știmelor
din vatră

sângerând iar pe zăpadă, albul cu un măcieș
mă orbise o lumină din Copou în vechiul Ieș

din departele de-atuncea
fac acum să fie Tymp
pentru cea mai simplă vorbă
înflorită-n anotimp

și când toate par că-s spuse,
când nimicul prinde rost,
vezi că-n toată halimauna
doar o clipă are cost

restul? paseri vorbitoare
pietre goale și sfărâme


vorba-și prelungi tăcerea, ca să afle ce gândesc,
eu dădeam cu zarul sorții, să ating tot ce iubesc
și-n atingerea subțire corzi pe trup de plop cântară,
din ecoul tău cu țărmul, câinii-gemeni mă lătrară

îmi sorbisem și cafeaua, șoaptele-și vorbeau în ceașcă
și din zațul întâmplării Infinitu-și făcu mască
mă-nvelesc din nou cu gluga rugăciunii unui dac
...............................................








Constanța, joi, 15 ianuarie, 2009
(când tu pictai fata cu cercel de scoică)