agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-01-16 | | Înscris în bibliotecă de Yigru Zeltil
lui Ion Pillat
De câte ori De pe înaltele claie de fân ale aurorei, Mi-am desfăcut pieptul spre nașterea sălbatecă a luminii, Și-am așteptat, adâncă să mă rănească Pliscul de piatră fosforescentă, Și valul de sânge să-mi aducă pe buze cuvintele esențiale. De câte ori, Prin pasărea plină de fum ca un tunel, Privirea mea răzbise spre dureroase zboruri Și gleznele, ca melcii, prin gâfâirea ierbii, Târâte în salivă spre flacăra fără ușă. De câte ori, Căderile de ape ca niște evantaie Rărindu-se pe-obrazul de porțelan: rațiune, Lăuntric cuib în ochiul din bălegar, din paie, Rândunică uitată, în frig de migrațiune. În cremene copita subțire a căprioarei Mă aștepta alături de marile respirații, Spre culme să mă ducă un țipăt al vioarei Cu valurile în barcă năvălind ca pirații. De câte ori, Cereasca putere desfăcută Din vârfurile suple de arbori, în omidă Sau palida lumină în scorbură crescută, Prin planta străvezie ca trasă cu o cridă Spirit al înălțimii chemându-mă în aer Supremă putrezire din care naște viața Planetele: globule în vinele de aer, Și o baghetă oprește orchestrele de ceață. De câte ori, Cu bățul pribegiei am râcâit țărâna: Reflexele cascadei, amurgurile difuze Þâșneau din buruiana care-mi rănise mâna Distanța care cântă cu frunzele pe buze. Știam că între oase și bufnițe în cărbune Unde o piatră ucide ca pe-un hulub cuvântul Victorie de gheață sub soarele-apune Știam purificarea în vierme cu pământul. Ca un cearceaf auzul învăluind tăcerea, Bijuterii căzute din degetul fântânii În lacrimă amintirea ca într-un fagur mierea Pe înălțimi lumină într-o cămară a stânii. În lapte-adăpostește în spumă o dimineață Cu prăbușiri de semne prin nevăzute lăncii Ger ca o mușcătură pe îngereasca față Corabia zdrobită de un cristal al stâncii. Cu dungile de sare șovăite în membre Vocea ca o lumină liberată din carne Va pluti ca o plantă pe piscuri în Decembre, Și-obscurele proverbe sălășluind în iarnă, Aici unde privirea ca-n diamant sterilă O curbă-n anotimpul neștiut în calendare Cu plete amestecate în pieptenul de-argilă Singurătăți destinse în plana desperare. Și goana ca o sabie tăiată în cascadă Cu paturi desfăcute în trecătorii nouri Filă cu filă noaptea pe lespede să cadă Fără răspuns, un țipăt iscat fără ecouri. Aici, unde de atâtea ori Am urmărit prin sticlă baletele de stele, O! Balete cu genunchii luminați electric Dansatoare înlănțuindu-se, îndepărtându-se în dantele Am aplaudat risipirea voastră ca niște bule de aer. În zadar au căzut perdelele grele de brumă Și în zadar mai cântă pe undă înotătorul Balete dispărute care ați lăsat o urmă În privire, Asemenea cu bucla pe care-o lasă zborul, Balete, dansatoare, vestminte ale luminii În ghearele nocturne o spumă de vertebre Flux aruncând pe țărmuri meduzele sau crinii Strigăte de sirene prin zăpezile sterpe Balete, Vă rupeți, vă refaceți în mantia nupțială Și seara e compasul ce rotunjește apa Balete, În stalactite o umbră, o sfială În somn petală ruptă o dată cu pleoapa, Balete, Sunteți glezne sau luceferi? Vă văd când dispăreți Dar cum din adâncurile tenebre ale pământului Þâșnesc miile de fărâme solare ale florilor Tot astfel din dispariția voastră țâșnesc alte fântâni arteziene ale mișcării Pe crestele de arbori semne ca niște voaluri Și clopot legănare în suplele cereale Păsări de mare aprinse de un amurg pe valuri Sau rădăcini împleticite în părul sălbatec al furtunii. Cu voi dansuri și cu voi vegetații luxuriante sau sărace Cu sângele meu umil care-mi bate în fagii albi ai tâmplelor ca o ciocănitoare Și cu voi de asemenea tristeți ca niște corturi la marginea orașului, Voi pluti lângă butucii târâți de torentul de oglinzi al aurorei, Voi trece printre scuturile invizibile ale viitorului Pe înălțimile unde m-a dus fuga nocturnă a caprelor Sau jos unde lumina pe umeri ca un jug, Mă duce lângă turme în arăturile foamei, Sau de lângă vulcanii stinși, sau de lângă oceanul gâfâind, Sau de pe străzile capitalei unde aceeași mulțime te poartă în triumf, te linșează Sau din aventura ca o zbârcitură a feței, Sau din grădinile ca mirezmele limpezi ale odihnei, Voi fi în revelația supremă a aurorei Mă voi deschide-o dată cu brazdele răsturnate Ca o pasăre fructul în colivia florii Sau putrezirea care te așteaptă ca un pat după munca încheiată. Poemele din tine ca mazărea din păstaie Ochiul nu mai vindecă formele întâlnite Fulgere devenite prea largi ca niște straie Stelele după ploaie, cu noaptea revenite. Și știu, va fi călușul de cenușă pe gură, Dar soarele din lutul fierbinte mă va-nchide Spectacolul terestru la limita obscură Voci liberate, fluturi din oazele crizalide. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate