Luna

din eterna veșnicie
din abisuri făra nume
colo unde neființa
n-are formă și nici nume,
sub a Tatălui străjie
s-a născut a noastră lume

și deasupra-n univers
printre nori de pază suri
raze tainic se ivesc
din misterul cerului

ea, fecioara argintie
izvorînd din infinit
ea, din neagra veșnicie
deapănă in lungi fășie
raze reci prin nesfîrșit

căci din liniștea ei rece
talpa lumii-a cunoscut
vieți și lumi ea le petrece
neființe-i început

și de atunci ea seculara
luminează mări și dealuri
sărutînd în orice seară
patimi,doruri și-idealuri

peste marginile lumii
veacuri ea călăuzește
mii de valuri le ridică
în noianuri le-npletește

codrii pleacă a lor tîmple
cînd prin frunze tremurînd
raze luminos pătrunde
la izvoarele plîngînd

gînditoare ea privește
pe cărări înguste mici
omenirea construiește
mușuroaie de furnici

și se uită, ia aminte
prin ferestri și prin odăi
gînditoare frunți carunte
sau cu plete lungi bălăi


și sub vraja-i ei tărie
se întrupă nevăzut
genii chinuite-a sorții
sau tembeli cu creier scurt

sub lumina argintie
și tăcerea ce s`întinde
alți durează pe hîrtie
din nisip castele mîndre

iar cînd stralucește plină,
din adîncul negru iese,
tot ce-i suflet i-o suspină
sclavi a razelor măiestre

cîte n-a vazut-a oare
ea din spațiul infinit
mume cată cu ardoare
la copilul adormit

cînd din ceața albăstrie
demoni tulburi se ivesc
ea î-și stinge`a ei făclie
iar mișeii se trezesc

și sub greu`întunecimii
cînii urlă-nfiorați
jafuri, mișelii și crime
stau de mînă coți la coți

iară ea sub nori ascunsă
se-nfioară-asemenea
cînd din-nalt se prabușește
pălid pîlpîind o stea

suflete nevinovate
se înalță-atunci spre cer
necuprinsur`le străbate
și spre nemurire pier

iar fecioara argintie
varsă liniște de veci
peste dealuri și cîmpie
peste-a noastre strîmbi poteci