Toate cărările
se împletesc în întuneric,
și toate căile-s același drum,
trecut însângerat,
prezent [Apusul] vânăt,
Sfârșitul [viitor] de scrum.

Clopote lungi
se scutură de viață,
sunete tac de ger și-apun,
căci toate putrezesc
și pietrele acum se descompun.

Umanitate, ciumă sufocantă,
natalitate- claustrofobie
lumea mereu se-nvârte împotrivă-mi,
aceeași funerară astenie...

Ecourile au să tacă
zilele n-ar mai lumina
de greață,
dar știu
în întunericul ascuns
sub alba față
câți dintre voi
mâine urăsc sau plâng,
știu :
Universul se hrănește
din insistenta suferință
a celui ce trăiește.