De-a lungul vietii mele multe persoane au venit, au distrus, au plecat. Oamenii speciali apar de nicaieri si, initial sunt atat de stersi, incat ii pierzi in forfota zilnica, uitand de ei. Acestia se reflecta in variante mai mari, mai mici, mai fragmentate in oglinzi lucioase, facuti parca pentru a se incadra intr-un loc anmume in viata ta. Realizez cat de frumoasa e viata. Fiecare om e o opera de arta pictata de un alt artist. Si ca orice opera de arta unii raman necunoscuti veacuri intregi. Fiecare om este pion pe propria tabala de sah si fiecare miscare schimba cate ceva si aduce cu sine alte schimbari, ce pot fi bune sau rele.
Oamenii si-au asumat destinele si si-au astupat urechile. Am gresit. Si recunosc ca unele dintre miscarile mele i-au miscat pe altii in sensuri inverse, in sensuri naucitoare. Nu m-am folosit de nimeni ca de un obiect si nu am vrut sa ranesc intentionat. Ma scuz, da.
Respir intens, colorez intens, fiecare cuvant ascunde un gram de suflet de-al meu si fiecare va purta cu el o urma din mine fara ca macar sa stie.
As vrea ca macar o clipa sa taca toti, sa se reinstaleze pentru o clipa tacerea primordiala si sa stam cu gura cascata la cer. De cand nu ati mai ridicat ochii spre cer? De azi, de ieri, de mult...reflexele dispar.
Grija zilei de maine sterge exact momentul acesta si-n cele din urma uiti ca mai ai o miscare de facut, un rege de bagat in sah. Si uiti de tine, implicit de persoanele care te-au facut sa fii cel de acum.
Eu nu o sa uit!