primește semnele mele de arcade pontice,
ceva din povestea cu ceasul, țoiu și Tițoiu,
poem în culorile serii dintâi din anul boului de pământ.





mă așteptam,
nu-ți zic de reproș,
(că din astea ai destule
și cui pe cui se scoate la cele
cu dureri amestecate și neterminate).

mă așteptam să-mi spui de prin euridice,
să-mi zici dacă era acolo scaunul gol și să-mi spui dacă...

dar tu ai tăcut despre tot și toate,
n-ai zis nici de necaz,
nici de macaz.

ai stat așa, treaz pe durere,
și acum, vorba zelkanului,
ce facem noi, Igitur?

:::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::

aici iți las de-o știre din care elian
se povestea cu norul, cu visul și cu yann.

între lumini de veghe aruncă doar un zar,
să fie în poveste, să fie iar zadar.
și-n darul nemuririi, pe rol de Infinit,
să-ți fie bucuria în darul cel iubit.

îți mai aduc aminte de insula de ieri,
de ziduri de cetate în care vii și-mi ceri
un foc de la o lupă, să vezi cât e de mic
cel ce aprinde luna din cel mai rău nimic.

și multe altele, pe care doar marea le știe... și putină lume le vede...


uite că asta s-ar potrivi dimineții.
despre manuscrise
ți-am zis,
nu știu de unde-ar fi să încep.

ieri spuneam:
citește încet,
cu literele lăsate pe spate
să vadă și ele cum plouă-n dimineața
acestui sfârșit de noapte
și tocmai de aceea zic
..........................
....................
...............
dar tu știi bine
și asta mă doare
și
din când în când
și tot mai adesea
.......................


și-n toate golurile,
vântul nu mai e vânt,
gândul nu mai e așa plin
și
nici prea asumat
.....................

și iar ar veni un
tumnai de aia
și bila s-ar rostogoli
tot pe scară,
numai că scara
n-ar mai fi chiar aceeași.

înțelegi cum vine povestea asta...
și toate, pentru că eu am mers deschis,
creditând totul și-n același timp, sub pătura asta să fie
o formă pe care tu o știi mai bine ca mine,
din simplul motiv
că-n spațiul acesta
eu sunt
mai
nou
și,
că
veni vorba
potrivită rimei,
nu pot să nu o zic,
mai bou
și nu unul de apă
și nici de altceva decât,
ca-n calendarul chinezesc,
boul de pământ,
nu de lut.
.....

acum înțelegi că-i cum zic
și nu-i cum credeai tu,
că doar îmi pare,
ci este
și
.
.
.



picură Tympul cu uitare.
pe fiecare val de mare,
o altă întrebare.
oricare din
ele,
numai nu
celebra îndoială
................................


tăcere lungă,
privire ochi în ochi,
vedere intreagă și fără...
(să o mai zic?)
..............................................

și iar mai trece.
și iar o zi, o oră și-o clipă din ceas.
și iar bătăile din turn și din ce-a rămas.

zi tu că am văzut prea departe și urmele nu mai ajung
și că semnele le-am uitat în geanta din atelier și că cineva

..............................................................................................
mă bucur că-i ora asta străvezie
și că,
înainte de orice,
am stat de vorbă.


azi-noapte povesteam cu Ion
și el zicea plastic
și eu logic

și eu i-am spus ce nu știa,
iar el mi-a spus ce n-a spus la nimeni.





acum plec
prin bătrânul Tomis
să văd dacă mai găsesc
ce-am risipit în noaptea aceasta.
vântul zădărniciei parcă-i mai tare ca vântul de primăvară.
s-a pornit din nou furtuna... trag cămilele spre apă...


în secvența întâmplării, o agapă






cu prietenie, Igitur și-al său tur(n), de jur împrejur...




Constanța, 27 spre 7 ianuarie, 2009