Lași așternutul
împrăștiat,
Cu sărutări
și dragoste amestecat!
Cobori, pășind
pe-un strat de nori
Căci noaptea a plecat,
acum în zori.

Privești în patul
plin de frământări,
Și nu-nțelegi:
ai fel de fel de stări...
Patul e gol,
deci singur ai dormit,
Atunci în pat
pe cine ai iubit?

Stai și gândești la vis!,
dar cu durere,
Căci singur te frămânți
și n-ai putere,
Nu știi, nu poți,
nu vrei să înțelegi
Că doar din vise,
viața-i ca un pom:
cu trup și crengi.

Și dacă pomul
n-are muguri,
Omul degeaba
are gânduri.
Și mugurul din ram
de nu-nflorește
Și omul, ca și pomul,
degeaba mai trăiește.

Zadarnic vezi
îți place și dorești,
Deșarte-s toate gândurile
dacă nu iubești.
Și ce folos
că treci prin astă lume:
Cu vise,...
strat de nori...
dar singur ca un câine!