Pe panta jalnic despuiată
De codrii visurilor mele,
E-o râpă-ntinsă, măcinată
De un pârâu cu ape grele.

Pârâul este-mpins la vale
De largi puhoie-n munți născute,
Sau își găsește-o altă cale
Când e umflat de ierni pierdute.

Sau cade brusc într-o cascadă
Cu pietre mari, netăinuite,
Dar râpa n-are ochi să-l vadă
Prin tufele-i de vânt rănite.

Cu timpul râpa-mbătrânește
Și cade lunecând agale,
Iar apa-n prag se poticnește
Plângând în lacul plin cu jale.


08 Februarie 2009