Sunt un prizonier în propria mea lume
Și mi-e din ce în ce mai greu să evadez
M-am săturat să aud mereu aceleași glume
Și mai mult ca oricând azi vreau să delirez

Căci totul pare mai anost ca niciodată
Iar eu mă simt pierdut și-aproape nu mai cred
Că lumea e rotundă și nu plată
Simt cum pe mine însumi mă posed

Văd sângele curgându-mi în șiroaie calde
Totuși sunt mai insensibil ca oricând
Și las veninul în mine să se scalde
Deși îmi este sfârtecat trupul plăpând

Poate că durerea mea va fi eternă
Și înteleg că nimic nu mai are rost
Nu pot să scap dintr-o realitate ternă
În care tot ce se intâmplă a mai fost

( februarie 2004 )