Luați mai bine toți arhitecții lumii
ascundeți-i pe undeva prin buzunare
căci vor veni cu siguranță
și vremuri mai grele

Nu-i chinuiți și nu le rupeți mâinile
mersul lor ar putea să fie poate un pic mai legănat
păstrați-i cu apă și cuvinte puține
până la noi ordine provizorii

E frumos Bucureștiul acesta
cu amanți care-și țin în mâini viitorul
cu scări rulante sau simple înalte
care nu fac decât să coboare mereu.

Păstrați mai bine arhitecții aceia
pentru vise și pentru iubire
să le dea lor formă sau volume
căci orașul rămâne al nostru oricum.

Nebuni ținându-se de mână îi colindă ființa
îi măsoară zâmbetul ori puterea privirii
poate vor ajunge așa mai aproape de Soare
ori mai aproape de tăcerea aceasta în care
se nasc necontenit arhitecții.