agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-03-11 | |
A fost odată ca-n povești,
A fost ca niciodată. Din rude mari împărătești, O prea frumoasă fată. Și era una la părinți Și mândră-n toate cele, Cum e Fecioara între sfinți Și luna între stele. Din umbra falnicelor bolți Ea pasul și-l îndreaptă Lângă fereastră, unde-n colț Luceafărul așteaptă. Privea în zare cum pe mări Răsare și străluce, Pe mișcătoarele cărări Corăbii negre duce. Îl vede azi, îl vede mâini, Astfel dorința-i gata; El iar, privind de săptămâni, Îi cade draga fată. Cum ea pe coate-și răzima Visând ale ei tâmple, De dorul lui și inima Și sufletu-i se împle. Și cât de viu s-aprinde el În orișicare sară, Spre umbra negrului castel Când ea o să-i apară. ... Și pas cu pas pe urma ei Alunecă-n odaie, Þesând cu recile-i scântei O mreajă de văpaie. Și când în pat se-ntinde drept Copila să se culce, I-atinge mâinile pe piept, I-nchide geana dulce; Și din oglindă luminiș Pe trupu-i se revarsă, Pe ochii mari, bătând închiși Pe fața ei întoarsă. Ea îl privea cu un surâs, El tremura-n oglindă, Căci o urma adânc în vis De suflet să se prindă. Iar ea vorbind cu el în somn, Oftând din greu suspină: - O, dulce-al nopții mele domn, De ce nu vii tu? Vină! Cobori în jos, luceafăr blând, Alunecând pe-o rază, Pătrunde-n casă și în gând Și viața-mi luminează! El asculta tremurător, Se aprindea mai tare Și s-arunca fulgerător, Se cufunda în mare; Și apa unde-au fost căzut În cercuri se rotește, Și din adânc necunoscut Un mândru tânăr crește. Ușor el trece ca pe prag Pe marginea ferestei Și ține-n mână un toiag Încununat cu trestii. Părea un tânăr voievod Cu păr de aur moale, Un vânăt giulgi se-ncheie nod Pe umerele goale. Iar umbra feței străvezii E albă ca de ceară - Un mort frumos cu ochii vii Ce scânteie-n afară. - Din sfera mea venii cu greu Ca să-ți urmez chemarea, Iar cerul este tatăl meu Și mumă-mea e marea. Ca în cămara ta să vin, Să te privesc de-aproape, Am coborât cu-al meu senin Și m-am născut din ape. O, vin'! odorul meu nespus, Și lumea ta o lasă; Eu sunt luceafărul de sus, Iar tu să-mi fii mireasă. Colo-n palate de mărgean Te-oi duce veacuri multe, Și toată lumea-n ocean De tine o s-asculte. - O, ești frumos, cum numa-n vis Un înger se arată, Dară pe calea ce-ai deschis N-oi merge niciodată; Străin la vorbă și la port, Lucești fără de viață, Căci eu sunt vie, tu ești mort, Și ochiul tău mă-ngheață. ... Trecu o zi, trecură trei Și iarăși, noaptea, vine Luceafărul deasupra ei Cu razele-i senine. Ea trebui de el în somn Aminte să-și aducă Și dor de-al valurilor domn De inim-o apucă: - Cobori în jos, luceafăr blând, Alunecând pe-o rază, Pătrunde-n casă și în gând Și viața-mi luminează! Cum el din cer o auzi, Se stinse cu durere, Iar ceru-ncepe a roti În locul unde piere; În aer rumene văpăi Se-ntind pe lumea-ntreagă, Și din a chaosului văi Un mândru chip se-ncheagă; Pe negre vițele-i de păr Coroana-i arde pare, Venea plutind în adevăr Scăldat în foc de soare. Din negru giulgi se desfășor Marmoreele brațe, El vine trist și gânditor Și palid e la față; Dar ochii mari și minunați Lucesc adânc himeric, Ca două patimi fără saț Și pline de-ntuneric. - Din sfera mea venii cu greu Ca să te-ascult ș-acuma, Și soarele e tatăl meu, Iar noaptea-mi este muma; O, vin', odorul meu nespus, Și lumea ta o lasă; Eu sunt luceafărul de sus, Iar tu să-mi fii mireasă. O, vin', în părul tău bălai S-anin cununi de stele, Pe-a mele ceruri să răsai Mai mândră decât ele. - O, ești frumos cum numa-n vis Un demon se arată, Dară pe calea ce-ai deschis N-oi merge niciodată! Mă dor de crudul tău amor A pieptului meu coarde, Și ochii mari și grei mă dor, Privirea ta mă arde. - Dar cum ai vrea să mă cobor? Au nu-nțelegi tu oare, Cum că eu sunt nemuritor, Și tu ești muritoare? - Nu caut vorbe pe ales, Nici știu cum aș începe - Deși vorbești pe înțeles, Eu nu te pot pricepe; Dar dacă vrei cu crezământ Să te-ndrăgesc pe tine, Tu te coboară pe pământ, Fii muritor ca mine. - Tu-mi cei chiar nemurirea mea În schimb pe-o sărutare, Dar voi să știi asemenea Cât te iubesc de tare; Da, mă voi naște din păcat, Primind o altă lege; Cu vecinicia sunt legat, Ci voi să mă dezlege. Și se tot duce... S-a tot dus. De dragu-unei copile, S-a rupt din locul lui de sus, Pierind mai multe zile. ... În vremea asta Cătălin, Viclean copil de casă, Ce umple cupele cu vin Mesenilor la masă, Un paj ce poartă pas cu pas A-mpărătesii rochii, Băiat din flori și de pripas, Dar îndrăzneț cu ochii, Cu obrăjei ca doi bujori De rumeni, bată-i vina, Se furișează pânditor Privind la Cătălina. Dar ce frumoasă se făcu Și mândră, arz-o focul; Ei, Cătălin, acu-i acu Ca să-ți încerci norocul. Și-n treacăt o cuprinse lin Într-un ungher degrabă. - Da' ce vrei, mări Cătălin? Ia du-t' de-ți vezi de treabă. - Ce voi? Aș vrea să nu mai stai Pe gânduri totdeauna, Să râzi mai bine și să-mi dai O gură, numai una. - Dar nici nu știu măcar ce-mi ceri, Dă-mi pace, fugi departe - O, de luceafărul din cer M-a prins un dor de moarte. - Dacă nu știi, ți-aș arăta Din bob în bob amorul, Ci numai nu te mânia, Ci stai cu binișorul. Cum vânătoru-ntinde-n crâng La păsărele lațul, Când ți-oi întinde brațul stâng Să mă cuprinzi cu brațul; Și ochii tăi nemișcători Sub ochii mei rămâie... De te înalț de subsuori Te-nalță din călcâie; Când fața mea se pleacă-n jos, În sus rămâi cu fața, Să ne privim nesățios Și dulce toată viața; Și ca să-ți fie pe deplin Iubirea cunoscută, Când sărutându-te mă-nclin, Tu iarăși mă sărută. Ea-l asculta pe copilaș Uimită și distrasă, Și rușinos și drăgălaș, Mai nu vrea, mai se lasă, Și-i zice-ncet: - Încă de mic Te cunoșteam pe tine, Și guraliv și de nimic, Te-ai potrivi cu mine... Dar un luceafăr, răsărit Din liniștea uitării, Dă orizon nemărginit Singurătății mării; Și tainic genele le plec, Căci mi le umple plânsul Când ale apei valuri trec Călătorind spre dânsul; Lucește c-un amor nespus, Durerea să-mi alunge, Dar se înalță tot mai sus, Ca să nu-l pot ajunge. Pătrunde trist cu raze reci Din lumea ce-l desparte... În veci îl voi iubi și-n veci Va rămânea departe... De-aceea zilele îmi sunt Pustii ca niște stepe, Dar nopțile-s de-un farmec sfânt Ce nu-l mai pot pricepe. - Tu ești copilă, asta e... Hai ș-om fugi în lume, Doar ni s-or pierde urmele Și nu ne-or ști de nume, Căci amândoi vom fi cuminți, Vom fi voioși și teferi, Vei pierde dorul de părinți Și visul de luceferi. ... Porni luceafărul. Creșteau În cer a lui aripe, Și căi de mii de ani treceau În tot atâtea clipe. Un cer de stele dedesubt, Deasupra-i cer de stele - Părea un fulger ne'ntrerupt Rătăcitor prin ele. Și din a chaosului văi, Jur împrejur de sine, Vedea, ca-n ziua cea dentâi, Cum izvorau lumine; Cum izvorând îl înconjor Ca niște mări, de-a-notul... El zboară, gând purtat de dor, Pân' piere totul, totul; Căci unde-ajunge nu-i hotar, Nici ochi spre a cunoaște, Și vremea-ncearcă în zadar Din goluri a se naște. Nu e nimic și totuși e O sete care-l soarbe, E un adânc asemene Uitării celei oarbe. - De greul negrei vecinicii, Părinte, mă dezleagă Și lăudat pe veci să fii Pe-a lumii scară-ntreagă; O, cere-mi, Doamne, orice preț Dar dă-mi o altă soarte, Căci tu izvor ești de vieți Și dătător de moarte; Reia-mi al nemuririi nimb Și focul din privire, Și pentru toate dă-mi în schimb O oră de iubire... Din chaos, Doamne,-am apărut Și m-aș întoarce-n chaos... Și din repaos m-am născut, Mi-e sete de repaos. - Hyperion, ce din genuni Răsai c-o-ntreagă lume, Nu cere semne și minuni Care n-au chip și nume; Tu vrei un om să te socoți Cu ei să te asameni? Dar piară oamenii cu toți, S-ar naște iarăși oameni. Ei numai doar durează-n vânt Deșerte idealuri - Când valuri află un mormânt, Răsar în urmă valuri; Ei doar au stele cu noroc Și prigoniri de soarte, Noi nu avem nici timp, nici loc Și nu cunoaștem moarte. Din sânul vecinicului ieri Trăiește azi ce moare, Un soare de s-ar stinge-n cer S-aprinde iarăși soare; Părând pe veci a răsări, Din urmă moartea-l paște, Căci toți se nasc spre a muri Și mor spre a se naște. Iar tu, Hyperion, rămâi Oriunde ai apune... Cere-mi cuvântul meu dentâi - Să-ți dau înțelepciune? Vrei să dau glas acelei guri, Ca dup-a ei cântare Să se ia munții cu păduri Și insulele-n mare? Vrei poate-n faptă să arăți Dreptate și tărie? Þi-aș da pământul în bucăți Să-l faci împărăție. Îți dau catarg lângă catarg, Oștiri spre a străbate Pământu-n lung și marea-n larg, Dar moartea nu se poate... Și pentru cine vrei să mori? Întoarce-te, te-ndreaptă Spre-acel pământ rătăcitor Și vezi ce te așteaptă. ... În locul lui menit din cer Hyperion se-ntoarse Și, ca și-n ziua cea de ieri, Lumina și-o revarsă. Căci este sara-n asfințit Și noaptea o să-nceapă; Răsare luna liniștit Și tremurând din apă Și umple cu-ale ei scântei Cărările din crânguri. Sub șirul lung de mândri tei Ședeau doi tineri singuri: - O, lasă-mi capul meu pe sân, Iubito, să se culce Sub raza ochiului senin Și negrăit de dulce; Cu farmecul luminii reci Gândirile străbate-mi, Revarsă liniște de veci Pe noaptea mea de patimi. Și de asupra mea rămâi Durerea mea de-o curmă, Căci ești iubirea mea dentâi Și visul meu din urmă. Hyperion vedea de sus Uimirea-n a lor față: Abia un braț pe gât i-a pus Și ea l-a prins în brațe... Miroase florile-argintii Și cad, o dulce ploaie, Pe creștetele-a doi copii Cu plete lungi, bălaie. Ea, îmbătată de amor, Ridică ochii. Vede Luceafărul. Și-ncetișor Dorințele-i încrede: - Cobori în jos, luceafăr blând, Alunecând pe-o rază, Pătrunde-n codru și în gând, Norocu-mi luminează! El tremură ca alte dăți În codri și pe dealuri, Călăuzind singurătăți De mișcătoare valuri; Dar nu mai cade ca-n trecut În mări din tot înaltul: - Ce-ți pasă ție, chip de lut, Dac-oi fi eu sau altul? Trăind în cercul vostru strâmt Norocul vă petrece, Ci eu în lumea mea mă simt Nemuritor și rece.! |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate