Femeia cerb.
Femeia cerb are coarne,
Deși n-ar trebuii să aibă.
Femeia cerb are doar un corn
Pentru că e oarbă.
Are armele, dar e obligată să și le tocească prin cratițe învărtind mămăligi.
Femeia cerb are armele dar n-are puterea.
Își păstreză orgoliul
Și rămâne cu curerea.

Femeia ciorbă.
Femeia ciorbă te ține de vorbă,
Te frige la limbă și nu poți să o înghiți mai mult
De o linguriță deodată.
E bună chiar cu toată acreala ei
Și te satură.
O femeie ciorbă în fiecare zi e sănătate,
Dar
În fiecare zi o femeie ciorbă e prea mult.

Femeia iederă.
Femeia iederă se atașează de monument,
Se înrădăcinează în toate crăpăturile și găurile mausoleului
Și-l acoperă.
Îi acoperă ferestrele,
Dar îi ține răcoare.
Îi acoperă frumusețea,
Dar îi păstrează forma.
Când femeia iederă este smulsă,
Slăbește structural pereții
Lăsându-i găuroși și crăpați

Femeia pisică.
Femeia pisică își ține coada sus
Și o flutură sub nasuri mustăcioase.
E grațioasă,
Dar năpârlește a bătrânețe.
E moartă de sete după atenție,
Dar nu e recunoscătoare pentru nici o picătură.
Bea pe furiș.
Se îngrijește singură.
Se curăță singură.


Femeia broșă.
Femeia broșă spumegă de eleganță
Și te aduce aproape de demență.
E o femeie intenție,
Cu o decență dincolo de limita decentă.
Mai regulamentar decât pe ea
Nu o să iubești pe nimeni niciodată.
Te face să te simți curat.
Femeia broșă e bună de ținut la vedere
Deși înțeapă în piept pe dinauntru.

Femeia crocodil.
Femeia crocodil are botul mai lung decât toate,
E mai mult verde decât lungă și mai mult lungă decât verde
Și se spun bancuri pe seama ei.
Femeia crocodil își ia puii în gură și-i duce
La adăpost.
Femeia crocodil pedepsește bărbatul prost.
Poate să sfârtece carnea și o face
Dar până și ea are nevoie de un soare.
E prea masivă ca să sufere.
Totuși suferă
Plângând cu lacrimi de femeie crocodil.

Femeia schizofrenie.
Femeia schizofrenie e boală,
Stă la pândă ca o damă normală
Și dă drumul unei haite de lupi
Să muște tot ce le stă în cale
Prin mintea ta de fluturaș.
Femeia schizofrenie e o voce.
Femeia schzofrenie e o cruce.
E o poruncă.

Femeia Veronică.
Femia Veronică e atât de copilă,
Că dragostea ei te face să te gândești dacă ești pedofil.
E iubită pentru ochii ei
Albi de puritate
Și de naivitate
Și pentru pentru că pentru ea
Lumea e învățată ca o fabulă.
Nu e niciodată vulpe,
Nu e niciodată corb,
E anotimp capricios.
Femeia Veronică e fiică.

Femeia steag alb.
Femeia steag alb se predă în război
Și se lasă bătută de un vânt sec,
Ce-și schimbă cursul în funcție de gustul vinului.
Femeia steag alb n-are pată,
E searbădă,
N-are gust,
N-are culoare,
Se grizonează de la ploi și jeg,
Dar doar atât.
E infertilă și stă după cum bate vântul.


Femeia diamant.
Femeia diamant e atât de frumoasă,
Că o sclipire de-a ei valorează cazane de piei.
Dar e doar o piatră.
E săpată din pământ și șlefuită,
Dar doar o piatră rămâne.
E dură
Dar atât de personală.
E echilibru pe un capăt
Și titirez pe celălalt.