și acest decor nu e altfel decât cel de atunci
care te face să aluneci în taine și să vezi încă o dată
privirea lor sfidătoare
să te pierzi iar în confuzie și să cazi în tulburare
proces necesar, inevitabil - consimțirea
& oricât ți-ar păsa să vrei într-adevăr o figură compătimitoare,
lor nu le va păsa decât atunci când vor ști că au ceva de câștigat din tot acest tobogan al tatonării
de câte ori disperarea nevindecării nu te face să te simți pierdut, orice ai face și oricum ai face,
se trage o linie între tine și ceilalți
nu ne mai balansăm împreună în acest dans al cedării și al oboselii unei aparențe recunoscătoare;
ce vezi e realitate și nu începutul unui delir
ce e mai simplu decât a crea o minciună liniștită și atent meșteșugită când adevărul s-a pierdut înainte să fi apucat a fi spus
& să te culegi din fiecare vorbă spusă cândva, ăsta da puzzle!
acum cu greu ne dăm seama că lumea rămâne închisă tocmai când ea ne-a primit cu brațele ei larg deschise
și din toată amețeala și acest du-te vino nu se naște decât un cerc strâns al remușcărilor
nu e mai chinuitor să suferi singur decât a vedea suferința pe chipurile oamenilor
aici nu-i salon de coafură unde ne putem fabrica o nouă față pentru ziua de mâine,
aici e ticăloasa prăpastie în care ierburile orientale te trezesc la realitate
delirul și disperarea te îmbrățișează cu o mireasmă pură, suavă
& un nou compromis te propulsează într-o altă cursă, periculoasă
prostia ca păcat e darul distrugerii, nicicând nu ai fi dispus să urci o treaptă superioară
și tot te trezești căzând într-o realitate coruptă, compușii chimici din tine sfârâie pe grătarul unor suspine negrăite
a vorbi sau a tăcea, a trăi sau a muri
printr-o încercare idioată de a trezi omul din tine îmi imaginez fără vreun sens căderea mea
& gândul la nenorocirea ce va urma nu mai îngrozește
ne trezim jucând într-un film mut în care banda pare a nu se mai termina
e un fir de tăiat ca o declarație nicicând consemnată în vreun dosar
ne împachetăm unul pe altul și ne purtăm crucea enormă, indiferentă