atât de viu
aud razele lunii spărgându-se de bucățile de marmură brună a coapselor tale
mă aplec să te măsor
mă rotesc de o sută de ori
te cuprind ca pe-un mosor
caut o ușă cu creștetul sprijinit sub inimă
ce am găsit am uitat deja
s-a dat pământului
s-a dat zborului laolaltă cu treptele holistice de viteză
ale vrăbiilor
s-a împrăștiat prin fosele abisale ale canalizărilor


atât de viu
te smulgi din cocon
dimineața se izbește de pieptul tău
îi împrumuți din viforul călugărit al răsuflării
aproape văd țâșnind un sânge fresh în cana cu lapte si cacao
mă recunoști
mă săruți
miroși florile rănilor ce ți le-am oferit
animale de casă


atât de viu
te desprinzi
închizi ușa
cum ai închide o noapte într-un borcan gol
te însoțesc cu amprentele mele
adulmecând
printre oameni /tramvaie /câini ai străzii;