Ce câine și sângele!

Auzise ca la început
stăpânul lui avusese doar demoni
pe care-i răstignise
amăgindu-i despre Mariile
ce-i vor mai naște o data să împărățească pământurile.

Pe timpurile acelea de vânătoare
la pândă în dunga lutului mă aștepta.
Pe-atunci cu sufletul meu in dinți
umbla.
Scormonea pământul
neștiut l-adăpostea.
După scrâșnet,
era pe urma mea.
Mă hăituiam în marginea nimbului
Sângerul mă adulmeca.
Îmi blestemam argintul din mâini
câinele nu-l rodea.
Carnea
mă dădea la o parte
nu mă învia.
Îmi lepădam pânda și
câinele-păgân
se-mblânzea.

După ce mă trezeam
aruncam în fiecare noapte
câte o bucată păcătoasă din carnea mea
câinelui pe care
se făcea că
îl visasem
la începutul lumii
dumnezeule

în dinți îmi aducea acum
sufletele prăzilor nocturne
- Asta se putea ierta -
botul
răspundea.