Călătoresc printre nebunele secunde
în barca șubredă a vieții, cu vâsle de speranțe,
prin unicul fluviu al timpului necunoscut
care curge sânge prin universul meu violent
și mă există.
Înaintez constant spre orizontul catastrofei.
După o cotitură oarecare, așteptându-mi sosirea,
pirații destinului îmi vor fura amintirile,
îmi vor frânge catargul eului,
vor risipi ultimele mele provizii de simțuri,
și barca va pluti goală spre malul uitării.
Sfinxul mă va îmbrățișa
odihnind în umbra unui grăunte de nisip.