Îmi bate ploaia, noaptea în surdină
din ropote mai iese câte-un cânt,
se spală rufele murdare în grădină
rafală ce te plimbi mereu în vânt.

Aerul curat ce-mprăștie miros
plămânii ce-și încarcă sacul bine,
am să renunț la pipa cea de os
mai bine singur decât sclav cu tine.

Focul mocnește încă liniștit
din flacără se schimbă în văpaie
mai pun un lemn pe flacără trântit
și trag în piept mirosul ud de ploaie.

Orașul doarme peste lunga noapte
eu încă treaz la tine mă visez
am să culeg în somn doar fructe coapte;
într-un tablou culori să desenez.

Copacii arcuiți redau mișcarea
pe frunze, apa, se prelinge lin
doar eu ce mai veghez și marea
și ne-nțelegem doar printr-un suspin.

Cu vorbe dulci, mareea se întoarce
lăsând în urmă pași colindători
se simte briza umedă și rece;
mirosul algelor și alți înnotători.

E șubredă cămara; mucegaiul
s-a înverzit de-atâta așteptat
trosnește în tăcere putregaiul
și zilele se simt întunecat.

Murmur de șoapte se ascund afară
purtate pe un ton silabisesc
tresaltă uneori câte-o fanfară
ce descompune imnul pitoresc.

Doar umbra mea și-a mării ne desparte
tu ești în apă, eu sunt pe pământ
te-aud în frenezie de departe
și simt cum mă cuprinde legământ.

Mesaje-ți descifrez încă în taină
și mă scobor la jocul tineresc
de sunt bătrân, se vede a mea haină
dar sufletul mi-e tânăr și iubesc.

Tu elixir al tinereții noastre
de l-aș găsi, va fi al tău cadou
voi face să lucească două astre
să lumineze, noaptea, marele platou.

Voi alunga și norii, de-i nevoie
iar ploaia s-o aprind in curcubeu
la soare să mă scald de bună voie
în raze ce mă mângâie mereu.

Þi-aș face loc printre atâtea ape
dar tu nu vrei sau poate nu socoți
că noaptea rece, încă e aproape
și noi ne așteptăm cu drag la porți.

Felice de acei ce au o damă
ce strălucește ca-ntr-o poezie,
eu te iubesc și simt a ta năframă
dar nu știu cât o să mai am tărie.

Iubită ești frumoasă cosânzeană
cu păru-n vânt lași coada dezgolită
îți simt încă miros, samariteană
și îl păstrez, să nu te știu fugită.

Departe ești, dar tot am să te caut
să-ți dărui jumătatea ce-mi desparte
chiar dac-ar fi să te găsesc prin flaut
îți voi cânta, mereu, întreaga noapte.

La templu-ți sfânt, am să-ți aduc comori
să spele ale lumii din păcate
îți voi împodobi pământ cu flori
frumoase, colorate și bogate.

Mătase să te-mbrace în veșmânt
și să plutească tot mereu cu tine
și chiar de-ar trebui să-mi iau avânt
voi fi în zbor cât timpul mă va ține.

Îți voi culege roua dimineții
pe buze reci și timide ca mine;
când o făceam în anii tinereții
treceam fiori jucându-mă cu tine.

Prin ploaie mă strecor încă la geam
și gându-mi e departe, către tine.
nu știu în câte zile voi fi neam
dar vreau să mă trezesc fără suspine!