în cea de-a șaptea zi a săptămânii, de Sabat,

de-un vifor negru de-ntrebări și gânduri asaltat,
la ora când soarele trecea către amiază,
își împletea din febra nopților lui albe pat,
în timp ce umbra inimii, fierbinte și trează,
cu demiurgul de lumină selenară beat,
dialoga-n tăcere, însângerând o rază.