A apărut nr. 4 al revistei franceze de haiku martie 2009

Îi salutăm pe cei doi români care și-au înscris în acest numar haiku-urile :
Maria Tirenescu o prezență mai mult decât cunoscută pe Agonia și Mircea Teculescu din Câmpina.

DIN SUMAR SPICUIM :

1.Folosirea kigo-ului în haiku-ul francofon, Francis Tugayé ;
2.Prezentarea kigo-ului
3.Cele 130 de haiku-uri sau senry-uri, având ca kigo ambianța de iarnă ;
4.Un haibun, cuprinzând note de călătorie în cetatea milenară din Benares, India

1.FOLOSIREA KIGO-ului ÎN HAIKU-ul FRANCOFON :

Christian Faure, specialist în limba, istoria și civilizația japoneză ne dezvăluie
esențialul kigo-ului. Ce ar putea semnifica acesta în țările din afara Japoniei :
-fie o alegere dictată de o apropiere cu Japonia ;
-fie o pură intuiție pe care nu am putea să o clasăm ;
- fie o adaptare la propriile realități legate de elemente ale naturii și de obiceiurile noastre.

2 APEL LA O CONTRIBUÞIE

Teme ale Nr. următor : haiku-uri sau senry-uri cu ambianță și obiceiuri de primăvară.
Vom aprecia kigo-urile sugerate :
-fie că anotimpul este precizat, dar contextual plasează kigo-ul în interiorul acestuia;
-fie anotimpul nu e precizat, dar un cuvânt sau o expresie face aluzie la acesta
În articole vom anticipa eventual anotimpul următor, vara, în cazul de față. Dar orice temă va fi binevenită, indiferent de anotimp.
Contactați-l direct pe Francis Tugayé: francistugaye atwanadoo fr

3.PREZENTARE A KIGO-ului (SINTEZÃ)

Ce este un kigo ?
Kigo-ul sau « cuvânt legat de anotimp », care vine de la ki =anotimp și go = cuvânt, se definește ca o referință , (cuvânt sau expresie) care se leagă de un anotimp, fie direct, fie doar aluziv. Este o componentă esențială a haiku-ului tradițional și arată importanța primordială pe care o acordă japonezii scurgerii anotimpurilor. Locul pe care-l ocupă
într-un haiku este liber, dar îl găsim mai frecvent în primul vers (kamigo), sau în ultimul (shimogo).

ALMANAHURILE SAU EFEMERIDELE POETICE

Kigo-urile sunt adunate în culegeri sau efemeride poetice, numite saijiki sau kiyose și repartizate în cinci perioade sezonale : (cele patru anotimpuri și perioada Anului Nou).

CLASIFICAREA KIGO-urilor :
Fiecare perioadă dedicată unui anotimp este subdivizată în șase categorii :

-momentele anotimpului (jiko); de ex. începutul, mijlocul primăverii ;
-fenomenele meteorologice (tenbun) ; de ex. stelele sau ploaia și vântul ;
-peisajele (chiri) ;
-activitățile vieții umane (seikatsu sau hitogoto) ;
-animalele (dobutsu) ;
-plantele (shokubutsu).
Există totuși anumite lucrări care clasează kigo-urile în șapte categorii, izolând rubrica « rituri și ceremonii » (shukio) de rubrica activități ale vieții umane (seikatsu).
În franceză există puține almanahuri poetice dar haiku-iștii francofoni vor putea consulta
Volumul lui Alain Kervern, sau să vizioneze paginile de internet următoare :

- Saijiki de Seegan (Laurent) Mabesoone : http://www.threeweb.ad.jp/logos/saijiki/
- Saijiki inachevé de Ryu Yotsuya : http://www1.big.or.jp/~loupe/saiji/fshtml/index.shtml
- projet de saijiki francophone sur un blog (en cours) : http://saijiki-francophone.over-blog.fr/

4. MOMENTE ALESE DE CHRISTIAN FAURE.


Ne vom opri asupra câtorva haiku-uri mai reprezentative :

Un peu de neige
sur une chaise du jardin
un journal oublié

puțină zăpadă
pe un scaun din gradină
un ziar uitat

(Catherine Rigutto)


lune glacée
une tasse de vin chaud
un baiser sucré

lună de gheață
o ceașcă de vin cald
un sărut îndulcit

(Catherine Rigutto)


Iarna, (fuyu) și luna de gheață, înghețată, rece (kangetsu) utilizate în aceste două
compoziții sunt kigo-uri clasice, apreciate de japonezi.
Dacă ritmul se îndepartează ușor de norma 5 – 7 – 5, aceste haiku-uri sunt totuși echilibrate.
Prima compoziție, foarte vizuală, cu o pauză, permite focalizarea asupra ziarului uitat care aduce o anumită nostalgie a absenței (grădina, goală în această perioadă a anului).
A doua compoziție evocă și opune mai multe senzații ale gustului :(vinul cald, cu ceva amărui în el, sărutul îndulcit) și ale pipăitului (luna de gheață, vinul cald, sărutul).

(Olivier Walter)

Neige sur le pont –
mes pas dans les pas
d’un inconnu

Zăpadă pe pod –
urmele mele de pași în urmele
unui necunoscut

(Eric Hellal)


Frumos, cristalin, omogen ca un fulg de nea. Există haiku-uri de o discreție elocventă, deoarece tematica acestuia și dimensiunea sa poetică inerentă, îi sugerează tonul potrivit.
Poetul alunecă astfel pe urmele unei imagini suspendate în propria-i substanță care aștepta agerimea unei priviri, pentru a înflori.
Primul vers este deja indiciul unei lumi bogate în tăceri. E vorba de acea tăcere a cauzei și efectului.unui spațiu deschis.Podul stimulează pe fundalul minții noastre o noțiune de orizontalitate și de verticalitate. Prima, legând cele două maluri, a doua modificându-ne viziunea între cer și pământ. Zăpada îmbraca podul și-l face tangibil, dându-i totuși o notă de improbabilitate ; zăpada se transformă într-o arcadă albă, unitate întinsă peste o lume multiplă. Prin aparenta lipsă de ton și a combinărilor de imagini rezultă mai multe teme paradoxale, în afara celui sezonal al iernii : singuratatea, infinitul, imensitatea
Elementele terestre : podul, zăpada își răspund prin această prezență subtilă și totuși pregnantă a omului.Există spații deschise, ternare și circulare, sinonime cu timpul abolit.

De Chantal Peresan-Roudil



La lune de glace
de plus en plus proche du village
une bande de loups

Luna de gheață –
din ce în ce mai aproape de sat
o haită de lupi

Mircea Teculescu - Câmpina

Un haiku care-ți dă fiori de gheață pe șira spinării. Se știe că iarna, lupii flămânzi se
adună în haite și ies după pradă. Pe de altă parte, luna și lupul ne duce cu gândul la credința populară în vârcolacii care mănâncă luna, la licantropie și la alte superstiții populare.
Un foarte frumos haiku, care opune luna, element cosmic, în acest caz kigo-ul de iarnă (luna de gheață), și acea haită de lupi care sugerează un pericol iminent, din ce in ce mai apropiat de un loc populat cu oameni și animale pașnice. Luna de gheață, rece, indiferentă, devine astfel complicea lupilor, cărora le luminează drumul spre sat...

Virginia Popescu



Mésange affamé –
dans un pommier enneigé
aucune pomme

Pițigoi înfometat -
în copacul înzăpezit
niciun măr

(Pițigoiul vine în grădina noastră în luna ianuarie sau februarie.)

n.t. am tradus pom, pentru a evita repetarea cuvântului măr


La porte s’ouvre –
paisiblement pénètre
le Nouvel An

Ușa se deschide –
încetișor pătrunde
Anul Nou

Il neige dans la nuit –
grand-mère file de la laine
en regardant par la vitre

Ninge în noapte -
bunica toarce lână
privind pe fereastră

(Maria Tirenescu – Cugir)


Mă voi opri asupra celui de-al treilea haiku. Atâta liniște degajă, încât auzi sfârâitul fusului din mâinile bunicii. Kigo-ul de iarnă, ninsoarea, zăpada, contrastează cu noaptea. Pe de altă parte, el ne duce undeva departe, într-un timp patriarhal, când bunicile stăteau la gura sobei, torcând și spunând povești. De data asta bunica e singură, poate așteaptă pe cineva (copii, nepoți). Privirea ei visătoare se îndreaptă spre fereastră, urmărind ninsoarea. Firul din mâna ei ne amintește de acel fir al Parcei care toarce firul vieții.
În cazul de față, el leagă albul zăpezii de afară cu cel al lânii (se presupune că e și ea albă).
Un haiku frumos care ne invită la meditație, la visare....

Virginia Popescu



Aș mai adăuga câteva cuvinte despre frumosul haibun al lui Olivier Walter care ne conduce prin cetatea milenară a Benaresului (India).
O inșiruire de videoclipuri, alternând cu zeci de haiku-uri, surprinzător de frumoase care ne dezvăluie această cetate ieșită dintr-un alt timp și care se scurge precum apele Gangelui...
Mă voi opri asupra unui fragment:

soudain saisi-
d’un essor de tourterelles
une aile d’ange

deodată mirat !
dintr-un stol de rândunele
o aripă de înger

En suivant la courbe des oiseaux gris-blancs bientôt dissimulée par les toits, le visage d’une des parèdres de Shiva m’apparaît :

Urmărind curba alb-cenușie a păsărilor, curând ascunsă de acoperișuri, îmi apare figura uneia din divinitățile lui Shiva.