mocnește adânc

puțin agresivă face
un du-te - vino
prin locul rămas
aproape gol
după prima
și a doua plecare
deși nu văzusem niciodată
cum se pleacă până
în dimineața aceea
fumurie și rece când
m-am pricopsit cu un scheunat
de câine hăituit...

de fapt nici nu știu ce a fost

cobor în imaginar și înșfac
o clipă pe ascuns
parcă aș fi altul
nu pot să ating nimic
trupul se contractă
pofticios
atârnă de mine
am nevoie de o perfuzie cu vise
un minimum de libertate
ca să-mi pot modela privirea

mor puțin câte puțin
simt
sfârșitul e mereu același

un culoar de fugă
o capsulă de trup uscat...

și nu mai avem timp
să ne uităm unii la alții

restul e rest la nimic