Ies din adâncuri cu fața la cer
Dintr-o lume nebună retrasă,
Împărțită în cercuri imposibil de perfecte,
Cu teamă de liniștea propriului loc,
Rămas nedefinit printre celelalte.
Împart întunericul ascuns privirii
În raze duale cu străluciri ispititoare,
Purtătoare de mesaje atipice în tipar,
Viața, iubirea, moartea, toate amestecate
Într-un cerc mai mare al existenței.
Ies în fața spiritului liber, judecător
Pentru a fi analizat, în lipsă
De trăirile din cerc măsurate
Și încerc imposibilul real
Să ies din abis.