DILEMÃ


Doamne, cât m-am agitat
să ies din microunivers
și am învins (ce risc pervers !)
toate microenergiile pe care le-ai legiferat.

M-ai premiat
cu dreptul de a fi un om iubit de vers,
dar tot nu știu:
cu viață m-ai scăldat sau m-ai îmbălsămat?

LA POARTA



La poarta gândurilor mele stau cerșind o amintire
templului zidit în mine din speranțe și iubire.
Câte-un vis trecând în grabă îmi aruncă o privire
și-i zâmbesc crezându-l darnic, dar e numai amăgire.
Mă tocmesc cu veșnicia să mă ducă mai departe
c-am umplut secunda vieții cu mulțime de păcate
și-i ofer ca nestemate doar regretele-adunate,
peisaj cu multe umbre pe pânza vieții pictate.
Refuzat în mine însumi, sclav reginei rațiune,
sorb încet clipe de viață, o sălcie poțiune
care îmi stârnește cheful pentru altă acțiune
și-mi adaug fără noimă un păcat din ficțiune.

ADEVÃRURILE NOPÞII


Fluturi în noapte foșnesc aripile -
șoapte fierbinți.
Cu ochi de stele, nebune harpiile,
adulmecă sfinți.
Pe-o tablă de șah, piese - stafiile
ieșite din minți.
În grotele lor se coc stihiile
strângând din dinți.
Datornicii-n vis numără miile
oftând cuminți.
În inimi se-nșiră mătăniile
pomeni și dorinți.
Istoria-și cară efigiile
lacome de-arginți.
În zori se deschid iar chiliile
cu noi neputinți.

TRUNCHIUL


Trunchiul-clepsidră fixează un orizont
din care am fugit urmărit de magnetul astrelor
doar cu două rădăcini și două ramuri, pe un trunchi firav,
alergându-mi soarta pe coaja pamântului
mereu între două spații ale dilemei.

AVENTURA


De bunăvoie m-am aventurat
în jungla privirilor carnale.
Lianele brațelor calde m-au eliberat
de gravitația rațiunii fatale
și-ți adunam culori de orhidee
pe care speram să ți le ofer,
ademenit de chipul tău de camee
încrustat într-un lut efemer.
Amețit în supunere oarbă
mi-ai zgâriat indecent sufletul
și-apoi, pornită-n vârtej de tornadă,
m-ai zvârlit jucându-ți cupletul.
Revenit în lumea smintit defrișată
aplaud succesul greșelii eterne,
am inima hâdă de tine mușcată
și râd ca nebunul că timpul te cerne.

SPIRALA MEA


Spirala mea mă desfășoară, strună,
sunt arcul încordat de Dumnezeu,
dar nu ucid, țintesc blajin spre lună
din care cad răpus chiar eu.

CLEPSIDRÃ


S-au prins de magnetul existenței mele
straturi de senzații
și m-am împlinit într-o clepsidră
prin care mă cern răbdător
până la ultimul grăunte al timpului dăruit,
îndesându-mă cu patima și violența trăirii
să atârn greu, pentru stabilitate,
de s-o vrea să-mi reîncep calvarul
trecerii prin strîmtoarea firii
la o eventuală nouă răsucire.