Fraților mei cu rosturi prin lume
de mult n-am mâncat din aceeași pâine
și-am pierdut mângâierea de mamă și tată
și verile-n jocuri, iubirea trădată,
cadouri de iarnă și certuri mărunte,
armindenii-n floare și cântecul clipei,
și dascălii sobri din școli revolute,
dorințe visate cu chipul ispitei,
serbări cu colegii, sfătoșii bunici ...
tot pierdem intruna cît suntem aici;
s-au dus în memorii ascunse-n tristețe,
sub valuri de viață, sub munți de erori,
muzeul de ceară născând alte fețe
mimând armonie-ntre mierle și ciori.
Trei puncte de viață pe harta ursitei,
plătindu-ne haine de soare și nori,
rămași prin alaiul spre capătul pistei
prin ploaia de vorbe mereu călători.
Vibrația zilei tot surpă din noi
și spațiul e altul și-n jur alte voci
în cercul ce-adună grămezi de nevoi
porunci dăruite și perle la porci.
Cometele noastre mereu la distanță
hrănesc din substanță noi corpuri lumești,
pierzând din putere noi creștem speranță
și-n sfera de stele plecăm în povești.