te car în spate ca pe-o raniță grea
plină cu pietre, nici nu știi ce-mi trece prin minte
ce asemănări, ce imagini am pe retină
făcând zilnic drumul până la tine de sute de ori și să nu te găsesc
aș face din Sisif un personaj feminin
sau doar androgin, să mă văd în el bezmetică
urcând pe muntele fără vârf
ca un șerpaș fidel rugăciunii

povestea zen este asemănătoare
[când cei doi călugări, unul tânăr și altul bătrân/ au găsit o femeie pe marginea unui râu/ neputând trece singură apa le-a cerut ajutorul/ atunci călugărul bătrân a luat-o în cârcă/ aducând-o cu bine pe celălalt mal/ apoi după două ore de mers prin pădure/ călugărul tânăr l-a întrebat pe cel bătrân: „oare ce-o fi căutând femeia asta prin pădure?”/ călugărul bătrân îi răspunde: ”eu am purtat-o în spate câteva minute și tu o porți încă și acum”]

așa se întâmplă și cu mine, numai că în mine sunt doi călugări
mă așez pe bordura din fața blocului și aștept
în tot acest timp ești cu mine
mă întreb de ce mai bat la ușă
un trecător s-a oprit pentru puțin timp
eram aplecată, simțeam picioarele până le glezne înfipte-n pământ
am văzut cum a scos bani să-mi dea
dar când m-a privit mai atent dându-și seama că eu ceream altceva
ceva ce nu avea în buzunare, a mers mai departe
aș fi putut să-l prind din urmă, să-l bat pe spate, întrebându-l:
”de ce renegi o cerșetoare, de ce ai scos banii și nu mi i-ai dat?”
dar am stat înțepenită, acolo pe bordură
inima între timp s-a grizonat, aveam un șal pe umeri
din când în când mă uitam spre balcon
becurile erau stinse, se odihneau pe genunchi
de atunci îmi luminează oasele
mi se vede scheletul pe timp de noapte ca un ochi de pisică translucid
care fuge orbit înaintea mașinilor
atât am rămas, un om în haine de spital
ceva se mișcă printre draperii
nu disting dacă ești tu sau Dumnezeu
metroul se aude sub plămâni, face un zgomot asurzitor
am să cobor totuși fericită la prima stație