agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ sunt în corpul meu
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-04-23 | |
1. copilăria
toată copilăria am avut pielea zgâriată era o adevărată poartă prin care intra viața îmi imaginam pe atunci că la naștere îmi rămăseseră bucăți din coaja de ou din care ieșisem și păsările transparente care imediat după naștere ar fi trebuit să vină să îmi ciugulească aceste resturi din nu știu ce motiv au preferat să nu o facă mă priveau însă necontenit cu niște ochi de păpușă grădina din fața blocului mi se părea înfricoșătoare răsărea prima în fiecare dimineață când mă uitam pe geam ea era deja acolo stătea fără să clipească la un moment dat am avut impresia că de acolo am venit eu nu prea făceam diferența între oameni și blocuri erau la fel de înalți durau cât o clipă pentru mine care voiam doar să le zic săru' mâna mi se părea singurul rost pe care îl aveam atunci despre soare am aflat foarte târziu era iarnă și mă dădeam pe gheață am alunecat și am căzut pe spate pentru câteva clipe nu am mai putut să respir soarele mi-a intrat atunci în ochi și mi-a ieșit pe gură sub formă de aburi reci 2. adolescența pe atunci mă simțeam de parcă m-ar fi furat turcii din sânul satului eram speriat orizontul mi se înfășura în jurul gâtului ca un fular ochii îmi creșteau cu zgomot mâinile se depărtau de zona inimii tălpile deveniseră urma uriașă plină cu apă pe care o văzusem cândva în asfalt și în care săream dorind să stropesc cerul cunoșteam oameni noi care nu mă cunoșteau iubeam doar pentru că făcea parte din creștere mă loveam mereu cu creștetul capului de soare învățam de la lucrurile pe care nu le aveam îmi puneam dorințe dezlegate la șiret mă uitam la oameni aceștia ajungeau acasă se culcau și mă visau pe mine încă uitându-mă la ei puneam inima la zid și marcam cu cretă cât a mai crescut când făceam dragoste hainele mele pur și simplu zburau prin cameră în stoluri amestecându-se cu ale ei formând o pastă care am aflat că se cheamă noapte 3. treizecideani azi norii sunt vata de zahăr pe care o mâncam în copilărie oamenii își pun multe haine pentru că își reneagă formele și uită să respire să tragă aer în piept puternic să inhaleze copacii păsările cerul ochii li se pierd în orbite ca niște nave spațiale furca pieptului li se îngreunează de fân mă simt mai puternic fricile stau pe mine ca niște ace de brad mă urc în fiecare autobuz crezând că poate acesta va zbura știu că dacă îmi compostez degetele prin găurile făcute nu va curge lapte și miere iubesc fără șaibă chiar dacă nimeni nu mai iubește soarele când se apropie mai mult de el nu mă feresc de picăturile de ploaie că doar nu sunt pioneze urăsc oglinda pentru că dacă îi râcâi spatele își pierde proprietățile îmi aleg cu grijă lucrurile pentru că la un moment dat cineva va veni și mă va duce pe o insulă pustie mă bucură frigul intrat pe sub guler nu mă mai sperie depărtările căci sunt în larg poate doar faptul că umbra mea nu se așază pe nimic
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate