Dorul lichefiat se prelinge în oul spart
Al lumii de ciocul unui corb cu pene negre ce despart
Straturi de aer învolburate de furtuna frustrării,
Respirate astmatic de oameni abisali zdrobiți de zidul disperării.

Speranța solidificată trosnește la încheieturi,
O vând la anticariat, încremenită printre alte vechituri,
O cumpără un prost și o leagă cu sfoară,
O prinde în hățurile gândurilor și o transformă în cal de povară.

Mimez satisfacția pentru a bine-dispune,
Când de fapt durerea roade constant și în deznădejde apune,
Sunt saltimbancul cu râs de piatră crăpată
Și pe buze îmi crește progresiv a vorbelor ruginie pată.

Publicul se amuză de tumbele cuvintelor ludice,
Însă nu știe că ele sunt lei de emoții sadice
Ce mi-au devorat oasele până când am devenit substanță
Judecată în purgatoriul rațiunii de a conștiinței instanță.

Aud sălbăticia din oameni îndreptată înspre mine
Și nu mai pot și nu mai vreau să sap în sinistre mine,
Căci unghiile adevărului s-au smuls și degetele au fost tăiate
De roca ascuțită a urii prăbușite peste idealurile personale împăiate.

O revoltă năruie toleranța șuierând pe sub acoperișul uman,
Ca o tornadă de urlete sfârtecând al lumii timpan,
Mă răzvrătesc împotriva aristocrației cuvântului spurcat,
Din tenebrele răului spre intimitatea dreptului de om urcat.

Nu pot înțelege cum energia se disipează în dezechilibre,
Cum oroarea de a desfide se întinde în elastice fibre,
Cum bunătatea este terfelită sub simulacrul crucii sfinte,
Cum lepra egoismului cras se multiplică agresiv în minte.