Vei vrea ca timpul să învie
Când poate fi-va prea târziu.
Voi fi o rimă-n elegie,
Sortit al nemuririi fiu.

Ai să-nțelegi și acel vis
Ce-ncarcă strugurii din vie.
Îl vei dori pe-acel proscris,
Vei vrea ca timpul să învie.

În trenul ce-a lăsat cantonul
Pe câmpul negru și pustiu
Vei invoca vre-odată tonul
Când poate fi-va prea târziu.

Voi fi un vis ucis precis
În inimă și-ascuns sub glie
Și dacă iar voi fi rescris
Voi fi o rimă-n elegie.

Mă-ncearc-o întrebare sumbră
Dacă MAI EȘTI ? nici azi nu știu.
Curând voi fi numai o umbră
Sortit , al nemuririi fiu.

Sortit al nemuririi fiu
Voi fi o rimă-n elegie.
Când poate fi-va prea târziu
Vei vrea ca timpul să învie.