Ce cale lungă-i între azi și mâine
De fiecare dată-n prag de noapte.
Aș fi dorit ca Circe să-mi dea pâine
Să uit de mângâieri, să uit de șoapte.

Sunt omul care strânge doar durere,
Ce-n viață hoinărește ca un câine.
În spațiul limitat al unei sfere,
Ce cale lungă-i între azi și mâine!

Acoperite, tandre coji de miere,
Semințele visărilor de noapte
Le răspândesc în lume cu durere,
De fiecare dată-n prag de noapte.

Tu nici nu ești și nici n-ai fost vreodată,
Ai fost un vis, himera mea de mâine,
Ai fost un rol jucat ultima dată.
Aș fi dorit ca Circe să-mi dea pâine.

În templul verii am să ard tămâie
Și ca pedeapsă te-oi visa la noapte,
Voi vrea apoi nimic să nu rămâie,
Să uit de mângâieri, să uit de șoapte.

Să uit de mângâieri, să uit de șoapte...
Aș fi dorit ca Circe să-mi dea pâine.
De fiecare dată-n prag de noapte
Ce cale lungă-i între azi și mâine!