Nu mai vreau lacrimi!
Atârnă prea greu pe gene,
Iar fiecare picătură
Se sparge adânc,
Iar cu vântul în suflet,
Mi-e mai greu să mă văd pe mine
Sau pe noi...

Naufragiați în minciună
Construim ziduri.
Îs mai înalte cu fiecare minciună
șoptită.

Necuratul există!
Dar e mic.
Dumnezeu este totul!
Adevărata batălie e în noi.

Nu mai vreau minciuni!
Sunt o pată pe suflet.
Cu fiecare zi care trece
Risipește albul din inimi,
Și pe față-mi apare o pată de negru,
Iar ochii secați de lumină
Caută cerul.

Nu mai vreau trădare!
E batjocura clipelor frumoase dăruite.
Ca un pumnal mi-a rămas adânc întipărit
Un gust de sărut risipit,
Și doare prea tare,
Căci la prima vedere
Nu mai pot face nimic
Să-ntorc o lacrimă ce-a căzut,
Sau să umplu din nou o inimă cu soare.
Doar să le-ngrop în durere..
Sau să devin lumină și liniște de suflet.
Iar pentru asta îs prea risipit...
Te-am pierdut!
Iar tu nu-nțelegi!
De fiecare dată când a durut prea tare
Ai scurs din tine lumină.