agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1606 .



La Tîrgul Cucului, în vale
poezie [ ]
De treci Tîrgul Cucului, în vale, de departe vezi albind....

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Ben_Gal ]

2009-05-07  |     | 




La Tîrgul Cucului, în vale

De treci Tîrgul Cucului în vale, de departe vezi albind....
Dar amu pe serioaselea.
Iași.
Treceam de întersecția Cucului, la vale, lăsam în stînga Sinagoga Mare, iar mai jos, puțin înainte de o intersecție de străzi, pe stînga, era Sinagoga Măcelarilor.
Asta era sinagoga noastra și acolo crescuse tata și unchii mei.
Pasămite, bunicul donase juma de casa pentru ea.
În curtea alaturată era Talmud Tora, școala religioasa de copii evrei, orfani ai Marelui Pogrom din '41.
Noi, dupa cum am scris, stăteam în Ulița Strimba, în centrul Iașului acolo moștenise mama o casă boierească și distanța la Sinagoga Măcelarilor nu era mică deloc.
În special se lungea drumul aista în Ziua Penitenței.
Ne mîncat și nebăut așteptam cu înfrigurare sfirsitul rugaciunilor că s-o zbugesc acasa la mîncare, dar tataia, care se cunoștea cu mai toti locuitorii Iașului, afară de aceia pe care, poate, nu-i știa, dar îl știau ei pe el, mergea încet încet parcă că să arate că pentru el Postul e floare la ureche și se tot oprea la vorbă cu mai toti din cale, creștini sau evrei.
"Tată", îi spuneam, "mata vorghește cu cine vrai mata, dar mie mi-e foame și vrau să fug acasă".
"Băiete, tu să stai cu mine. Ce, nu vrai sa-mi cunoști prietenii? Prietenii tăi sunt și ai mei, ai mei să fie și ai tăi, căci ce alta are omu' în viață".
"Deh, așa o fi", gindeam, "numa' că bătrînul e peste mine cu 40 de ani și de care prietenie cu prietenii lui boșorogi poate fi vorba?".
Daca veneam acasă prea devreme, tot nu puteam pune masa pînă nu vedeam trei stele pe cer.
"Tata, iac'că-s trei. Chiar acum a mai apărut una".
"Stai liniștit, fiule. Ãla-i un avion. Nu vezi că se mișcă?".
Dar și lucrurile mai puțin bune au uneori sfîrșit și încă puțin - masa.
Si ce va fi la masă? Ce importă? HRANA, căci simt că încă puțin leșin de vlăguire de ne mîncat ce sunt. N-ar fi caraghios să termin așa cu viata? Oare Domnul vrea asta? Tata are rezerve că e trecut bine de suta de chile, dar io mi-s un tîr.
"Masaaa!", strigă mama și eu mă reped la scaunul meu și în trecere apuc vitejește și la iuteala un coltuc mare de piine alba și pufoasa copt de mama înainte de post.
Acum ce? Dupa peste 24 de ore de ne mîncare, pare că esofagul și-a cam lipit pereții și pîinea asta întră în el și rămine acolo. Dar asta înca nu e singura nenorocire. Pîinea asta poroasa absoarbe continutul unui pahar de apa băut că s-o fac să lunece în stomah, se umflă, se umflă și nu se urnește de acolo.
"Iaca că amu voi muri. Voi muri flămind cu gîtul plin de hrană".
Comicul situației mă face să rîd. Rîd și tot rîd schimonosindu-ma de durerea din gît, bătînd aerul în cătare de suflu și deoadată, minune, coltucul ăla iase afara.
Sunt fericit. Nu îmi mai este foame. De altfel mă și tem să mai mănînc.
"Mama, tata, am terminat cu mîncatul. As vrea să mă duc în curte.
"Cum adică ai terminat", spune mama cu mare supărare. "Pentru cine am muncit eu? Văd că ai în farfuria ta mai multă mîncare decît a fost de la bun început. Ha, vrea să plece. Nu-i de mirare că esti cel mai slab copil din școală".
Aici nu avea dreptate. La mine în clasă era unul mai slab decit mine și eu îi dadeam mîncarea mea de acasă că să vie și a doua zi.
Frumușel era copilul acela. Blond cu ochi negri.
L-am întălnit la ultima vizita a mea în Tîrgul Ieșilor.
El m-a recunoscut pe mine.
Se năpustește peste mine o huiduma de peste una suta de chile, mă cuprinde cu niste brate de macara și strigă:
"Pe unde mi-ai mai umblat, pretene?!".
L-am recunoscut după glas și mai apoi dupa ochi.
Aceeasi ochi deschiși cu mirare și nedumerire asupra lumii.
Mare disonanță cu corpul acela uriaș.
Omul mi-a povestit că o duce bine.
"Cum, adică, o duci bine?, întreb. "Te stiam, doar, om cinstit".
"Cinstit am fost și tot așa acum, dar am deschis o mezelărie în care vind doar marfa proaspată și bună și am citiva clienți, mari speculanți, care cumpara doar de la mine".
"Și un'te duci?", întreabă omu'.
"Păi la sinagoga că să văd ce e mai pe acolo".
Se uită el la mine si-mi spune:
"Sinagoga ta nu mai e. Dupa '64, de ați plecat mai toți, au închis-o și mai apoi au dat-o gios".
Așa era și în locul ei era un bloc înalt și de m-a durut ceafa să mă uit pînă sus.
"De cînd e aici", întreb.
"Păi să fie fro șase ani", vine răspunsul.
"Mare minunăție", imi spun. "Incă puțin și cade și casa asta, că burlanele și tencuiala s-au scurs jos deja.

Deh, viața.
S-a dus și sinagoga noastra și mai traiește doar în mintea mea.


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!