Încă se mai storc
ochii pe sub pleoape,
se șterg așa
de fiecare lacrimă,

ca o picătură
ce se prelinge-n neant
și este absorbită
în propria cădere.

Cîte ocne de sare
s-au hrănit
în tristețe
însetate de propria remușcare

și câtă apă s-a strâns
în lacul artificial
format
între ele!

Dar bocetul său
a rămas
viu
legat de fiecare conductă,

iar apele sale
se sting
mai târziu
într-o lume mută.