Îmi ești visarea din privire
când luna se ascunde-n dor,
îți sunt clipa de iubire
pierdută seara la izvor.

Îmi ești chemarea dimineața
când zorii tremură și plâng,
îți sunt răcoarea ce dă viața
macului roș pierdut în crâng.

Îmi ești dorință și îndemn
când zac la umbra unei nopți,
îți sunt magia unui semn
ascuns în timp trecut de copți.

Îmi ești calea către stele
când rătăcesc pribeag în gând,
îți sunt dorurile mele
și gândul meu dintr-un cuvânt.

Panciu, 30 ianuarie 2009