pastelul se consumă-n azur
strada imaginației numai zveltețe și zâmbete
doar realitatea nu mă adăpostește
trupul treaz devine spongios
îmbibat cu neliniștile lui omenești
refuzând cu premeditare
blazarea, prozaicul, abulia, cinismul
numără zilele-nseninate-n frumusețea
și bucuria de-a le așterne pe o hârtie
tot ce amân e pentru secolul următor
pân-atunci conserv istorii sălcii, gânduri,
regrete-n undele umede ale reveriei
de suflet trag și raze zburdalnice
pământul acesta vrea sa mă dăruiască-n
cuibul ferit al nemărginirii
unde, furișați pentru iubire
cât pentru eternitate ,
vom scrijeli și muri până la poezie
S.O.S.
în spițerii sentimentale
unii (isteții)
scot tarabe stabilind prețuri fixe
poeziei ori gramului de melancolie...