Mă cuprind cu vîrfurile degetelor
un glas scăzut e-ntunericul
respirația ca un bec ce pîlpîie-n cerul gurii
dac-aș închide ochii-n locul în care știu că
sunt doar eu aș simți cum materia se retrage

străzile mi se lipesc de piele
- niște inele pierdute-n goana minelui și
teama densă ca unghiile unei femei -
orice singurătate e arhaică o mînă amorțită
ce nu poate roti nicio cheie

apoi tresar cînd cineva se-apropie
pînă la urmă
nu e nicio diferență.