O neîndurată spaimă ! Mă vei lăsa să dezleg năvoadele
care atrag valurile spre lampa mea ?
Neg viziunile prea veselei tale posesiuni
pe care le iubeam cândva. Căci erau crescute din teroare.
Până și marea ce-mi lovește tâmpla cu îngerii ei.
Foc pe care nimeni nu-l străbate.
Nu-i prea departe de mine.
Fierbințile lui talismane mă vor încorona în mijlocul pădurii,
acolo unde alții văd trecând eternitatea.
Dacă tu ești aici, eu voi merge înapoia ta.
Dar numai dacă vreau să fiu chiar marea,
mă preschimb într-un pește imens,
vizibil încă din abisalele tale provincii.
Îl fac rătăcitor ca mine. Și vraja lui te stăpânește brusc.

O, fugari de voi înșivă. Unde veți fi mâine ?
Numai cei orbi se vor întoarce spre trecut.
Adevărul unic e să mergi înainte scoțând foc pe gură.

Ucideți micile pasiuni !
Ucideți realitatea !
Ucideți crima visului !
Ucideți dorințele sterile !
Trebuie să știți că eternitatea se câștigă numai cu acest preț.
Lăsându-te să fii omorât pentru a trăi.
Dându-ți viața în locul strălucitoarelor promisiuni.
Numai așa se îndepărtează neînțelegerile.
Plăcerea stă în a ști să continui.
În a ști să te întinzi la pământ și s-asculți
pașii ce trec cu fiecare clipă spre veșnicie.
Cu toate acestea, treceți, iluștri corsari ai nimicului !
Continuați, îndrăgostiți ai crimei mele !

Sunt înarmat până în dinți cu motivele mele.
Propria mea voință mă va preschimba
în plăcuta cenușă a viitorului meu cadavru.
E necesar să ne-aruncăm scheletele în mare.
Marea-și deschide abisul gurii ei curat.
Abisul ei plin de cele mai îngrozitoare viziuni.
În magicu-i cărbune nu te mai poți teme de nimic.

Trebuie să merg din poartă în poartă până la eternitate.
Eternitatea cea mai îndepărtată, cea mai frumoasă.