ne rostogoleam prin lanul de grâu
sânii tăi rămânând deasupra spicelor
precum puii de prepeliță în așteptarea hranei
se domesticiseră încet
cu bucăți de zahăr sfărâmate-ntre degete
ne simțeam pipăiți de niște mâini roșiatice ieșite din pământ
de parcă un uriaș cerceta vietățile captive în palmă

puneam între noi golul ca o măduvă a unei coloane fără sfârșit
un vid cuantic străbătut de o fecundă energie scelerată

în acele clipe ti-aș fi spus
că nimic din ceea ce vine de sus nu-mi este străin
limba mea devenea pistilul unei cale exotice
umerii de malahit
pieptul tău purta coifuri ascuțite

a doua zi fermierii priveau mirați cercurile
care se intersectau parcă într-o limbă străveche

între noi golul ca o măduvă a unei coloane fără sfârșit

fetița din tine nu mai era plină de paie
lua o carne nouă necusută
o altfel de carne
despre care nici mamele nici cărțile
nici bunicii nu povestiseră vreodată
cu cât rănile erau mai adânci
literele tale păreau mai ciudate

lumina din noi începuse fuga spre roșu