zdreanța.
zăcea acolo, strălucind.
nu mai puteam face cu ea nimic.
ploua.
s-a ridicat și-a plecat.
ei, draci, m-am gândit, i-aceeași poveste.
mi-am pus ceva de băut, am deschis radioul,
am stins o parte din lumini
și mi-am aprins o țigară nemțească,
neagră și amară.
am auzit un ciocănit
și-am deschis ușa.
un pitic stătea în ploaie:
ai văzut cumva un porumbel pe veranda ta?
i-am spus că n-am văzut un porumbel pe veranda mea
și el mi-a spus că dacă văd un porumbel pe veranda
mea
să-l anunț.
am închis ușa
m-am așezat și-o
pisică neagră a făcut un salt
prin fereastră, mi-a sărit în poală
și-a început să toarcă, era un animal frumos,
am dus-o în bucătărie și-am mâncat împreună
o felie de șuncă.
am stins toate luminile,
m-am băgat în pat și pisica s-a băgat lângă mine
și torcea, mi-am spus, cineva, totuși, mă place,
pe urmă pisica s-a pișat pe mine,
pe cearșafuri, hei, i-am spus, ce dracu-i cu tine?
am luat-o și-am aruncat-o afară
în ploaie,
mă gândeam, e ciudat, pisica aia
pișându-se pe mine
și pișatul ei la fel de rece ca ploaia.
apoi am sunat-o pe ea,
hei, i-am spus, ce dracu-i cu tine,
ai înnebunit sau ce?
am închis, am dat jos cearșafurile
și m-am întins în pat, ascultând ploaia.
uneori un bărbat nu se descurcă
și-atunci e cel mai bine să stea întins, nemișcat,
și să-ncerce să nu se gândească la
nimic.
pisica aia avea o zgardă,
aparținea cuiva.
cât despre femeie
nu știu.