Acolo unde arsă glia
Și pâcla zării una par,
Se-aține șuie nebunia
În lumea-i fără de habar.

Și toropită de dogoare,
Clipocind în colbul arzător,
Cu ochi sticloși înfipți în zare
Ea scurmă fiecare nor.

Apoi învie ca din moarte,
Și-ascute iar auzul treaz,
Veghind la gura gliei sparte
Cu zâmbet tainic pe obraz.

Și din afund îi nălucește
Un zvon de ape ca un cânt,
Un zvon de ape care crește
Și se revarsă pe pământ!...